Principală » Articole » Psihoterapie » Psihoterapie adulti

Ce oferim si ce asteptari avem intr-un cuplu?

Fiecare dintre noi visăm la o relaţie de cuplu fericită. Îl aşteptăm pe Făt-Frumos sau pe Zâna cea Bună. Sperăm că ei vor fi cei care ne vor umple inimile de iubire, ne vor face mereu mici atenţii, cadouri, că ne vor purta pe palme, că ne vor duce pe culmile fericirii.
Femeile visează la buchete imense de flori aduse cu drag de cel iubit în fiecare zi, inele cu diamante ascunse în cutii de ciocolată şi vacanţe de vis. Îşi încântă existenţa cu tot felul de vise, care mai de care mai năstruşnice.
Bărbaţii visează la o mamă, veşnic disponibilă pentru ei, la o femeie de casă, tot timpul de strajă pentru dorinţele lor, gospodină ideală, femeia desăvârşită. În plus o zână, gata în orice moment să se dezbrace de rolurile impuse pentru a-i satisface cele mai ascunse pofte sexuale.
Ştim ce vrem, ştim ce ne dorim. Le avem în mare parte pe toate, însă doar la începutul unei relaţii. Timpul îşi pune amprenta asupra relaţiei. Partenerii se schimbă încet, şi uită ce şi-au dorit. Paradoxal uita şi apoi uită că au uitat.
Îşi neglijeza relaţia, partenerul, viaţa de cuplu.
Se trezesc departe de partener, departe de relaţie, singuri şi trişti. Brusc nu se mai simt iubiţi, brusc nu mai iubesc. Nu se mai simt îndrăgostiţi şi cel dee lângă nu mai reprezintă mare lucru pentru ei.
A venit momentul să repare, dar oare mai au ce?
Vor să se reindragostească de partener, dar oare mai au de cine?
Vor o relaţie împlinită, dar mai pot face ceva pentru asta?
Când ne doare ceva, primul lucru pe care îl facem este că mergem la medic. Luăm tratament şi organismul nostru se repara. Corpul se reface pentru că se bazează pe programarea genetică. Celulele din corpul nostru deţin toată informaţia necesară pentru a funcţiona normal.
Uneori toate medicamentele nu mai pot vindeca o boală dacă nu este descoperită la timp. În relaţia de cuplu lucrurile ar fi foarte simple dacă ar exista un cod genetic care să o guverneze.
Când în cuplu apar problemele partenerii pot rămâne captivi chiar dacă relaţia nu le aduce satisfacţii. Blocajele emoţionale nu mai pot fi îndepărtate, percepţia asupra cauzelor problemelor sunt indescifrabile şi cu toate acestea ei produc în continuare comportamente care nu le aduc beneficii şi cu care sunt obişnuiţi.
Suntem în criză…
Nu ne mai înţelegem…
Nu mai rezist…
Nu ne mai iubim..
Ce avem de făcut? Să ne redefinim relaţia, să renunţăm la comportamente care nu ne aduc beneficii înlocuindu-le cu altele mai eficiente.
Cum arătăm partenerului că ne pasă de el?
Pentru a reinstala dragostea şi bunăvoinţa în cadrul cuplului este foarte important ca partenerii să se angajeze în comportamente pline de iubire. Acest lucru va face să simţim că partenerul este mai aproape de noi.
Putem stabili zile în care dorim să facem asta, întocmind o listă cu lucruri pe care paretenrul le poate face pentru noi, ce ne bucură, ce ne provoacă plăcere. Este foarte important să comunicăm deschis despre ceea ce dorim de la partener deoarece în acest fel partenerii renunţa la părerea infantilă că celălalt ne poate citi gândurile.
Al doilea lucru pe care îl putem face este să începem să ne putrăm cu partenerul la fel ca la începutul relaţiei. Chiar dacă nu ne place ideea, chiar dacă simţim că jucam teatru acest lucru ne poate ajuta să trecem peste impas.
Chiar dacă simţim că suntem actori în propria piesă, nu trebuie să uităm că tot noi suntem şi regizorii.
În acestă etapă trebuie să-i dăruim partenerului cadouri sau comportamente care îi fac plăcere. Nu se ţine cont de scor şi nici nu oferim la schimb. Tot ceea ce facem pentru celălalt este necondiţionat. Vă veţi da seama că speranţele încep să apară şi relaţia voastră mai are încă şanse de a fi revitalizată.
Cu cât numărul comportamentelor care fac plăcere partenerului se vor înmulţi chiar în mod arficial, cu atât ne vom simţi mai iubiţi şi mai în siguranţă.
Legătură emoţională se intensifică şi se reinstalează starea de bine. În acest fel deschidem o poartă către intimidate, lucru care este posibil doar în condiţii de plăcere şi siguranţă.
De ce funcţionează astfel de comportamente?
Prin repetarea comportamentelor care produc plăcere partenerului creierul nostru începe să perceapă că celălalt este un om care are grijă de noi. Şi până la urmă nu asta este ceea ce ne dorim? Până la urmă nu asta este ceea ce am visat? Partenerul nostru este din nou o sursă de plăcere pentru noi.
Care este motivul pentru care trebuie să oferim necondiţionat? Doarece acesta este singurul tip de dragoste pe care îl percepe creierul nostru.
Nevoia de a primi cadouri îşi are originea în copilărie, iar dragostea în acele vremuri nu avea preţ.
Simţim nevoia să fim iubiţi şi îngrijiţi fără a fi nevoie să oferim ceva în schimb, iar atunci când partenerul ne oferă gesturi de afecţiune, fără vreo legătură cu acţiunile noastre, nevoia noastră de dragoste necondiţionată pare a fi satisfăcută.
Un alt beneficiu el exerciţiului este ca partenerii să îşi dea seama că ce le face plăcere este produsul experienţei lor de viaţă şi că poate fi foarte diferit de ceea ce le face plăcere partenerilor lor. Şi spun asta pentru că de cele mai multe ori avem grijă de propriile nevoi atunci când oferim celuilalt. Ceea ce oferim nu este poate ceea ce are el nevoie.
A face plăcere partenerului înseamnă a face ceea ce el are nevoie nu ceea ce noi ne dorim.
Oferind regulat astfel de comportamente partenerului, climatul relaţiei se îmbunătăţeşte şi rănile încep încet să se vindece. Nu doar că vom începe din nou să ne simţim în siguranţă, ci vindecăm şi rănile din copilărie, iar relaţia se transformă într-o relaţie adultă, spaţiu al dragostei şi siguranţei de care avem nevoie fiecare dintre noi.
Cum trecem peste blocaje?
Chiar dacă ne dorim o relaţie fericită, exerciţiul menţionat poate fi întâmpinat de foarte multe ori cu rezistenţa. Şi spun asta pentru că în cazul în care cei doi parteneri s-au tratat ani de zile ca pe nişte duşmani se vor simţi ciudat să înceapă să îşi facă dintr-o dată gesturi de trandrete şi afecţiune. Important este că ei să îşi dorească foarte mult, chiar dacă li se va părea artificial şi deplasat.
Modalitatea prin care cei care se afla în această situaţie o pot depăşi este să repete acest comportament suficient de des, iar în cele din urmă el le va deveni familiar şi sigur.
O altă sursă de rezistenţa poate fi paradoxal, frică de plăcere. Cu toate că fiecare dintre noi căutăm fericirea, ne este frică de ea. De ce se întâmplă asta?
Când eram copii trăiam fără limite şi bucuriile erau intense. Cu timpul această vitalitate este limitată şi redirecţionată că noi să devenim fiinţe sociale. Plăcerea ne era redusă, ne conformăm normelor sociale. Pe măsură ce aceste limite ne erau impuse, am început să facem asocierea între plăcere şi durere.
Astfel dacă aveam o anumită plăcere într-un grad mai mare, eram ignoraţi, mustraţi sau pedepsiţi. La nivel inconştient acest stimul aducea cu sine frică de moarte.
Astfel ne-am limitat propria plăcere, astfel încât san e e reducem anxietatea, învăţând că este peroculos să fii foarte viu. Plăcerea ne era limitată şi din cauza asta simţeam că nu o merităm.
Ne simţeam mai în siguranţă să credem că nu o merităm decât să ni se pară că părinţii nostril erau incapabili să răspundă nevoilor noastre sau că ne diminuaseră în mod voluntar fericirea. Treptat ne-am dezvoltat un refuz împotriva plăcerii.
În aceste fel ajungem să cerem foarte greu sau sabotam eforturile partenerului de a ne îndeplini dorinţele. De exemplu, femeile îşi doresc flori.
Dacă cer acest lucru partenerului şi acesta vine acasă cu buchetul de flori, ele în loc să-i mulţumească, spun ceva de genul “mi-ai adus flori pentru că eu ţi-am spus, şi nu pentru că tu consideri că merit”. Şi în acest fel anulează gestul partenerului, pe considerentul că nu merită să îl primească.
Există foarte multe persoane care au greutăţi în realizarea dorintelor celuilat. Fie că nu ştiu să ceară, fie că le vine greu să facă asta. Alţii îşi doresc să coopereze însă nu se pot gândi la lucruri pe care ar dori ca partenerii să le facă pentru ei.
Pentru că în copilărie au avut părinţi foarte autoritari şi-au ridicat un scut pentru că în acest fel îşi păstrau sentimentul de autonomie faţă de părinţi. Pentru a se proteja şi-au păstrat pentru ei gândurile şi sentimentele. În timp ei îşi ascund sentimentele şi gândurile nu doar faţă de părinţi ci şi faţă de ei înşişi.
Treptat cel care opune rezistenţă va realiza că dacă îşi împărtăşeşte dorinţele nu îşi compromite independentă, iar teama de comportamente noi face loc plăcerii pe care acesta o stimulează şi o asociază cu viaţă.
Alianţa între cunoaştere şi schimbarea comportamentului este foarte puternică. Nu este suficient să înţelegem rănile din copilărie ale partenerului său să înţelegem motivele pentru care suntem împreună ca şi cuplu. Nu este destul să facem schimbări de comportament în relaţie, fără a înţelege care sunt motivele care stau la baza acestui comportament.
Ce contează este să încercăm să cunoaştem tot mai mult despre motivaţiile inconştiente din spatele comportamentelor noastre şi să le folosim pentru a ne crea o relaţie satisfăcătoare.

Categorie: Psihoterapie adulti | Adăugat de: Simo (2016-05-20)
Vizualizări: 90 | Rating: 0.0/0
Total comentarii : 0
Prenume *:
Email *:
Cod *: