Principală » Articole » Psihoterapie » Psihoterapie adulti

Etapele iubirii, iubire sanatoasa sau dependenta fata de partener?

Un cuplu sănătos are la bază o iubire sănătoasă, care se bazează pe demnitatea umană, pe convingerea că o relație bună favorizează dezvoltarea potențialului uman, pe care îl și reafirmă. Iubirea sănătoasă se naște dintr-un sentiment valoros și vital, care nu poate fi corupt cu ușurință.

Vi s-a intamplat sa priviti cu incantare un cuplu de batranei care spun ca se iubesc si astazi la fel ca acum 50 de ani? Este intr-adevar o imagine rara, dar nu imposibila si, oricat de fericiti ar parea acei batranei, puteti fi siguri ca, de-a lungul vietii, relatia lor a trecut prin etape diverse, mai mult sau mai putin placute, carora insa le-au facut fata cu brio.

Succesul unei relatii sau a unei casnicii fericite se bazeaza pe o serie de valori acceptate de ambii parteneri, dar si pe cunoasterea dinamicii de cuplu. Identificarea etapelor pe care le parcurge o relatie, precum si intelegerea importantei acestora pentru viata in doi, face parte din efortul constient de a cladi o relatie sanatoasa. In general, un cuplu care ramane unit de-a lungul vietii, indiferent de cat de turbulenta sau armonioasa pare a fi relatia, trece prin cinci etape majore: faza romantica, trezirea la realitate, etapa de stabilitate, angajamentul si completarea ciclului vietii.

Majoritatea cuplurilor trec prin aceste etape in ordinea in care sunt listate si, inainte de a trece la etapa urmatoare, trebuie sa rezolve cu succes conflictele din etapa precedenta. Totodata, fiecare pereche are propria viteza de evolutie si se intampla de multe ori sa repete anumite faze sau sa oscileze intre etape.

Dar care sunt etapele prin care un cuplu se consolideaza? Cum apare si cum se contureaza emotiile si sentimentele ? Primele priviri, primele batai accelerate ale inimii, scantei , pasiune si emotie. Ne indragostim.

Stiati ca toate aceste etape ale unei relatii sunt in stransa concordanta cu nivelul dezvoltarii emotionale individuale?
Prima fază a unei relații este indrăgostirea, fază ce se asemănă cu stadiul simbiotic-fuzional al copilului mic. Această îndrăgostire conține- atracție fizică, dorință sexuală și acel ceva care deseori se verbalizează ca „ parcă îl/o cunosc de mult timp..”În această etapă , dragostea apare sub forma unui ideal, revărsat nu asupra persoanei reale , ci asupra a ceea ce se visează și se crede a fi celălalt.Psihanaliștii consideră ca a te îndrăgosti de cineva seamănă cu prima relație din viața omului, relația cu mama de simbioză totală.
După această etapă se poate să apară prima criză a cuplului și eventual destrămarea acestuia, pentru că unele persoane nu sunt capabile să iși vadă partenerul așa cum este și să treacă la o altă fază a relației.
Urmează alte etape ale cuplului, în funcție de modalitatea lor de a se comporta, în strânsă legătură cu modul în care ei au parcurs etapele de dezvoltare din copilărie.

Putem vorbi despre o relație de dependență, atunci când persoanele in cauză rămân fixate în acest stadiu și nu reușesc să se întrețină singure, material și afectiv, având mereu nevoie ca altcineva să le poarte de grijă.

Cei rămași în stadiul de contra-dependență, asemenea adolescenților care se răzvrătesc împotriva părinților, se vor comporta in relația de cuplu prin tendințe de luptă pentru putere, încercând să demonstreze cât de tari sunt ei. Se poate să existe dorințe contradictorii, care nu se negociază , ajungându-se la o ceartă continuă.
Persoanele fixate întrun stadiu de independență accentuată se tem de adevărata intimitate și consideră că nu au nevoie de nimeni pentru a le satisface dorințele. In cadrul unui cuplu se comportă distant și se ocupă mai mult de alte aspecte ale vieții lor decât de relația de cuplu.
În cazul centrării pe stadiul de interdependență și maturizare, persoana în cauză poate să se descurce singură, dar este capabilă și sa ceară ajutor când are nevoie, fără a se simți dependentă . În cadrul relației de cuplu pot fi independenți , negociind propriile nevoi, nevoile partenerului , ceea ce oferă și ceea ce primesc, astfel încât rolurile sa fie flexibile.O relație în această fază are doi parteneri care știu cine sunt, ce vor de la o relație , ce valori, vise, dorințe au, își asumă responsabilități, se angajează în și pentru relație. O astfel de relație de carcterizează prin calmitate și profunzime.

Indiferent de modul în care partenerii se comportă în cadrul cuplului, ei trebuie să țină cont că intr-o relație există trei factori- un partener, o parteneră și relația dintre ei.Cuplul nu se reduce la două entități, ideea de cuplu este îmbogățită prin apariția relației ca element viu, ale cărui nevoi trebuie satisfăcute , așa cum partenerii din relație au grijă individual de propriile nevoi.

 

http://www.psychologies.ru/standpoint/

Categorie: Psihoterapie adulti | Adăugat de: Simo (2018-02-21) | Autor: Hint Simona E W
Vizualizări: 61 | Tag-uri: psiholog oradea, psihoterapie, terapie de cuplu | Rating: 0.0/0
Total comentarii : 0
Prenume *:
Email *:
Cod *: